Carmen Vaideanu
Nascuta la Bucuresti la data de 13 martie 1953
Absolventa – Facultatea de Matematica – Universitatea Bucuresti – 1977
Studii libere de pictura cu pictorul Gabriel Catrinescu
Expozitii personale:
– 2011 – Institutul Irecson – Bucuresti
– 2012 – Galeria “Art for Spirit”– Hanul cu Tei – Bucuresti
– 2012 – Galeria “Ana” – Bucuresti
Expozitii de grup:
– 2011 – Galeria “Elite Prof Art” – “Calatorind prin lume”- Bucuresti
– 2012 – Galeria “Elite Prof Art” – “Arta contemporana” – Bucuresti
– 2012 – Galeria “Elite Prof Art” – “Arta in miniaturi” – Bucuresti
– 2012 – Galeria Regala – Centrul International de Conferinte
CASINO SINAIA
– 2011 – Diploma de excelenta – pentru debut plastic –
Fundatia Internationala “Mihai Eminescu”
Calatorii de studio:
– 2009 – Istanbul – Turcia – studio individual
– 2010 – Tassos – Grecia – studio individual
– 2011 – Londra si Lidney – Anglia – studio individual
– 2012 – Londra si Lidney – Anglia – studio individual
“Ganduri
Cand pictezi in ulei, esti ca un dirijor in fata orchestrei sale. Orchestra e paleta, bagheta e pensula, ritmul e tusa ta pe panza. Amesteci culori din tuburi si obtii nuante, asa cum instrumentele se inlantuie si se contopesc in muzica.
Cand faci pastel,canti la pian. Clapele sunt cretele colorate. Degetele tale, prin atingere dau viata imaginii pe hartie, asa cum mana pianistului, cand grea, cand mangaietoare, ne reda sunetele ce ne incanta auzul.
Ce iubesc? Simfonia sau concertul?
Carmen Vaideanu”
Scurte comentarii
“Sunt vechiu domnilor”, – era vorba favorita a lui Caragiale cand avea dispute cu prietenii pentru idei, pentru idei de arta mai cu seama.
Desi in cazul artistei Carmen Vaideanu nu se pune problema de “vechiu”, esenta problemei ramane aceeasi , o comparatie peste timp cu marele dramaturg merita a fi luata in consideratie.
Si putem face acest lucru tinand seama de ciclurile repetitive ale istoriei, istoria artei nefacand nici ea exceptie de la acest ciclu.
Mai pe scurt spus, istoria lumii se repeta din cand in cand, la fel ca si istoria artei.
Cine nu ma crede, sa citeasca chiar opera marelui I.L. Caragiale precum si alte lucrari de la sfarsitul secoului al XIX – lea si inceputul secolului al XX – lea, pentru a remarca repetitivitatea situatiei sociale si politice de atunci, in zilele noastre, fapt care nu ne fac deloc cinste.
Parerea populara atribuie artistilor ca atare un conservatorism din nastere.
Nu intereseaza aici sa verificam principiul acestei generalizari curente, ci numai, intrucat acea coincidenta e, in anume caz, evidenta, sa cautam a preciza conditiile in care ea se arata acolo.
Carmen Vaideanu, are un spirit de o rara mobilitate; prefacerea sentimentelor si trairilor launtrice in imagini pe suport fix, devine un fenomen cronic, pe care toti cei care o cunosc sunt deprinsi sa-l recunoasca.
Totusi, e adevarat ca simpatia ei pentru ceea ce e in principiu “vechiu”, in arta cel putin este oarecum sistematica. Cred ca acest “conservatorism” ferm, care izbucneste numaidecat in dispret agresiv pentru orice I se pare abatere anormala de la adevarurile bine hotarate, este, probabil, mai intai un semn firesc al energiei unui talent care se simtea sigur pe ce apucare odata sa stie si refuza cu superba indarjire orice I se pare macar o umbra de obiectie la cele hotarate ca bune si invatate ca atare.
Este poate si spiritul de intelectual adevarat care o indeamna sa fuga de efeortul cel mai adesea suparator , inevitabil in orice revizuire serioasa a ideilor noastre cele mai confortabil fixate.
Presupun, in sfarsit, ca aceste viguroase trairi interne ale omului Carmen Vaideanu, au fost intarite de o imprejurare exterioara. Prin cariera sa artstica, eleganta si sigura, de elita triumfatoare, Carmen Vaideanu si-a dezvoltat o incredere in sine foarte solid accentuata. Aceasta incredere, cu deosebire purtata pitoresc de-a lungul timpului, razbate din spatele tablourilor sale, explodand gu generozitate in ochii tuturor celor care au in bagajul propriu de invatamente, cele necesare pentru a primi ceea ce li se ofera atunci cand admira lucrarile de pe simeze.
Este la mijloc, acel “ceva” necesar dar nu intotdeauna suficient , cum ar zice matematicianul Carmen Vaideanu, care se interpune intre artist si privitor, si face transferul de trairi, imagini si culoare intre artist si privitor.
Din pacate, acest “ceva” necesar este mai intotdeauna insuficient, un “ceva” care in multe cazuri a creat frictiuni si neintelegeri de-a lungul timpului atat in arta cat si in orice alt domeniu.
Exptrapoland, si incercand sa o spunem frumos, este “ceva”-ul care de cele mai multe ori lipseste din dotarea interioara a fiecarui individ.
De aceea ne permitem sa afirmam ca lucrarile doamnei Carmen Vaideanu se adreseaza bineinteles tuturor celor care vor sa vada, sa cunoasca, sa se bucure, dar se adreseaza cu precadere celor dotati cu acel”ceva”, care face deosebirea intre “alb” si “negru”, ca sa spunem voalat.
Din lucrari se dezvolta un simptom bun, care probeaza fondul si directia operei sale evidentiind-o ca foarte vie.
E greu totusi sa afirmi ca procedurile ei artistice sunt adesea pe intelesul tuturor.
Consider ca printre oamenii astazi in viata, sunt unii astfel asezati in timp, ca sa poata simti viu opera doamnei Carmen Vaideanu si in acelasi timp sa poata imagina relativitatea ei istorica.
Printre artistii si criticii de arta ai viitorului, vor fi unii care se vor sili, dupa cum le va fi meseria, sa inchipuie in scheme si analize complexe, ceea ce traim noi astazi si am trait ieri sau mai inainte, vor incerca sa faca o consemnare a gandirii si simtirilor noastre, a acestora care am fost contemporani cu Carmen Vaideanu si cu atati alti artisti din generatia noastra. Vor fi materiale care, unele mai adanc decat altele, vor lumina si vor colora viziunea lor istorica despre arta vremurilor noastre.
Adrian Pandelescu
Galeria de Arta Elite Prof Art